S-ar putea prabusi NATO ?Intrebarea acesta ar fi parut aberanta acum 5 ani ! acum este una cu
substanta ! NATO, alianța transatlantică ce unește 32 de țări, a fost fondată
în 1949 pentru a descuraja agresiunea sovietică. După șaptezeci și cinci de
ani, rolul său rămâne unul central, dar din ce în ce mai contestat. Având în
vedere că războiul din Ucraina remodelează peisajul de securitate al Europei
și apelurile tot mai mari de a primi Ucraina în alianță, NATO se confruntă cu
unul dintre cele mai dificile teste de până acum.
Am scris in trecut ca NATO a dezvoltat o agenda proprie ! o agenda proprie
care a exclus parerea si influenta fondatorului sau si inca principal finantator !
NATO s-a vazut fara obiect activ de activitate odata cu retragerea ordonata in
2019 de Donald Trump din Afganistan si respectiv Irak ! asa ca si-a indreptat,
inca din 2010 atentia asupra Europei de Est , inspre o politica de confruntare
de zi cu zi cu Rusia care i-a justificat existenta !
Cine este de fapt NATO ? ca orice structura suprastatala este populata la varf
de un grup de interese militare , reprezentanti numiti de tarile membre ,
cateva sute de oameni , cu auxiliari si familii cu tot, circa 5.000 care o duc ...
binisor intr-un orasel dedicat aproape de Bruxelles ! Venirea lui Joe Biden la
carma SUA a fost mana cereasca ! a disparut practic orice control si NATO si-a
pus la punct o strategie ofensiva in Europa Centrala din care mai lipsea doar
... Ukraina ! Obama a inchis ochii ! Trump a inchis ochii in primul sau mandat,
Biden a incurajat si sustinut financiar NATO dar acum s-a schimbat stapanul !
Criticile președintelui american Donald Trump la adresa cheltuielilor inegale
pentru apărare și poziția sa mai prietenoasă față de Rusia au stârnit îngrijorări
cu privire la angajamentul american. Pe măsură ce tensiunile geopolitice
cresc, NATO se află într-un moment crucial: menținerea unității sau riscul
de fracturare sub presiune.
În timp ce NATO navighează prin război, politică europeana și tensiuni interne,
întrebarea rămâne: poate cea mai puternică alianță militară din lume să
rămână unită sau, dacă se destramă, cum ar putea arăta echilibrul global
în continuare?
Raspunsul se afla in cea mai recenta declaratie a lui Donald Trump :
Aliatii nu ne-au fost alaturi cand am avut nevoie ! nu vom uita asta !Oficial SUA spune ca nu area planuri de a parasi NATO , in realitate se
mentine doar o punte firava de contact marcata de mari dezacorduri !
Primul si cel mai insemnat dezacord ... v-ati dorit un razboi in Europa ?
sa vi-l finantati singuri ! Va doriti securitate asigurata de SUA ? asta
costa ! avem 50.000 de oameni stationati in Europa ... asta costa !
Krieg Spill-ul NATO a intrat in faza trezirii la realitate ! NATO nu poate
fi independent de SUA ...
- nu are forta nucleara ca contrapondere a Rusiei
- nu are capacitatea logistica de informatii militare
- depinde profund de armamentul de fabricatie americana
- criza economica i-ar putea reduce drastic fondurile europene
- razboiul etern promovat in Ukraina nu pare a merge prea bine
- Ukraina este o gaura financiara fara fund fiind profund corupta
Este limpede ca SUA si-a mutat focusul politicii sale de la Europa, in
care a fost boicotate sistematic spre alte zone fierbinti in care interesele
SUA sunt prezente ... Israel si Gaza , Venezuela si acum Iran ! asta era
o miscare previzibila si anuntata de cateva luni prin graba de a lichida
focarele de razboi din Gaza si Ukraina ! NATO a ales sa-i saboteze in
procesul de pace din Ukraina ! "liderii" marilor puteri europene au ales
calea ridiculizarii lui Trump ! Acum Trump le spune verde in fata ...
nu mai avem nevoie de voi !Care pot fi consecintele ? in primul rand prabusirea noii "cortine de fier"
cea adusa la granitele Rusiei de bataioasele Republici Baltice si Polonia !
Mitul protectiei totale, indiferent ce ai face, in virtutea "articolului 5" din
statutul NATO va incepe sa fie privit cu rezerve ! Vechea cortina de fier,
cea dinainte de 1990 , a functionat tocmai pentru ca partile se temeau
una de alta ! acum Rusia o va reinstaura , nu sunt tampiti ! au inteles ca
pasul inapoi facut in 1996 a fost o greseala ! deh ... perestroika !
O intrebare ocolita cu grija de media aservita ... are UE resursele financiare
de sustinere a uriasului program de inarmare pe care si l-a propus ? Fara
indoiala ca nu ! UE acorda credite de inarmare din niste bani pe care nu-i are !
pe care-i imprumuta din ce in ce mai scump , si pentru care nu are garantii
reale ca vor fi returnati , cel putin nu din partea unora dintre membri carora
nici in timp de pace nu le-a mers prea bine si care sunt deja datori vanduti !
In realitate acest program este dedicat coversiei industriei civile catre o
industrie de razboi, evident industria marilor puteri ! O iluzie periculoasa ...
este exact metoda folosita de Hitler in avanpremiera WW2 !
(msn)