Marile procese ale istoriei

Marile procese ale istoriei, documentate pe larg în seria de volume a lui Henri
Robert, reunesc cazuri juridice celebre care au schimbat cursul evenimentelor,
oferind o perspectivă asupra justiției, puterii și intrigilor politice. Acestea
includ, adesea, judecăți istorice esențiale care reflectă momente de cotitură,
conform cărților publicate de Editura Payot începând cu anii 1930.

Dintre cele mai cunoscute procese care au influențat istoria, pot fi menționate:

Procesul lui Socrate (399 î.Hr.): Considerat unul dintre primele mari procese
politice, marcând limitările democrației ateniene.
Procesul Ioanei d'Arc (1431): Un proces ecleziastic și politic care a
transformat-o pe Ioana d'Arc într-un simbol național francez.
Procesele Revoluției Franceze (ex. Ludovic al XVI-lea): Momentele care
au validat schimbarea regimului politic.
Procesele de la Nürnberg (1945-1946): Judecarea liderilor naziști pentru
crime împotriva umanității, stabilind precedente în dreptul internațional.

Aceste procese nu au fost doar acte de justiție, ci spectacole publice care
au legitimat sau contestat puterea autorităților vremii, fiind analizate pentru
impactul lor juridic și social profund. Istoria intunecata a Evului Mediu este
plina de "procese" ecleziastice in care Inchizitia condamna aprioric din interes
sau chiar la ordin "ereticii" ... ne vom opri si asupra lor !

Procesul lui Socrate



Procesul lui Socrate (399 î.Hr.) a fost un eveniment istoric major în Atena, unde
filozoful a fost acuzat de impietate (nerecunoașterea zeilor cetății) și coruperea
tineretului prin interogațiile sale politice și filozofice. Condamnat la moarte prin
băutură otrăvită (cicută), refuzul său de a se exila sau de a-și trăda principiile
a transformat procesul într-un simbol al libertății de gândire.

Principalele detalii despre procesul lui Socrate:

Acuzațiile: Meletos, Anytos și Lycon l-au acuzat pe Socrate că nu cinstește
zeii Atenei, aduce zeități noi și corupe tinerii.

Contextul: Atmosfera post-război peloponesiac și instabilitatea politică au
alimentat invidia și frica față de stilul de viață al lui Socrate, care chestiona
autoritatea.

Apărarea: Relatată în Apologia lui Platon, Socrate nu și-a cerut iertare, ci
a susținut că acțiunile sale sunt în beneficiul cetății, propunând, în loc de
pedeapsă, să fie hrănit în Pritaneu (o onoare pentru cetățeni merituoși).

Condamnarea: Juriul, format din cetățeni atenieni (dikaști), l-a condamnat
la moarte cu o majoritate de voturi (361 la 141).

Execuția: Socrate a acceptat verdictul cu calm, susținând că un om drept nu
trebuie să se teamă de moarte, și a murit bând cicută, devenind un martir
al filozofiei.

Sursele fundamentale pentru acest proces sunt Apologia scrisă de Platon
și cea a lui Xenofon.
(sursa Google AI)

Izgonirea din Rai



Istoric vorbind , primul mare proces al istoriei este cel care Dumnezeu a decis
izgonirea oamenilor din Rai ! cu semnificațiile sale profunde . Potrivit mitului
fondator al lui Adam și Eva, umanitatea se naște dintr-un păcat originar,
urmat de judecata divină, apoi de o condamnare. Nimic mai adevărat din
moment ce istoria sa se termină prin ... judecata de pe urmă.

Condamnarea de către Dumnezeu stabilește că, de la origine, oamenii sunt
supuși legilor, unui ordin superior, o justiție de drept divin gravată în conștiința
lor de la care nu se pot sustrage. Dimpotrivă, Binele și Răul nu există în
absența lui Dumnezeu. Legenda biblică introduce, de asemenea, ideea de
responsabilitate individuală, întrucât Adam și Eva au gustat din fructul
cunoașterii, întreaga lor descendență deținând astfel capacitatea de a distinge
binele de rău. Fiecare om este dotat cu liber arbitru și este în măsură a alege
de a face sau nu fiecare act, urmând propriile-i convingeri. Umanul este din
acest moment responsabil de gesturile sale și va fi judecat în consecință…

Nesupunerea lui Adam și a Evei nu semnifică însă că toți oamenii sunt răi de
la natură; dimpotrivă, întrucât el a fost creat după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu, omul este o ființă fundamental bună, chiar dacă susceptibilă să
cedeze tentației. Din această idee a decurs noțiunea prezumției de nevinovăție
aflată în centrul sistemului juridic. În același timp, cuplul format de primii doi
oameni oferă un ideal familial urmat și astăzi. Dar rolul jucat de Eva în
alungarea din Rai a acreditat imaginea femeii supuse, slabe, tenace și
înșelătoare care a justificat timp de milenii discriminarea sistematică față
de „sexul slab”. În fine, Adam și Eva ilustrează dubla natură a ființei umane
compusă, deopotrivă, din trup și suflet. De la originile sale acest „animal
social”, aspirând la divin, se află cu înfrigurare în căutarea justiției.
(J esentials)

Procesul Ioanei D'Arc



Ioana D'Arc este un personaj controversat ! o buna parte din relatarile istorice
o considera victima unei inscenari judiciare ! Ioana d'Arc ( Fecioara din Orleans),
n. 1412 – d. 30 mai 1431. Monarhia duală a Angliei și Franței⁠ a considerat-o
una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte
controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea
voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a
atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze
pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de
ani (1337–1453).

În anul 1415, francezii sunt învinși de către Henric al V-lea la Azincourt.
După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a
Franței. Mai mult decât atât, prin rușinosul tratat de la Troyes Henric al V-lea
reușește să se facă recunoscut drept moștenitor al coroanei Franței.

În februarie 1429, tânără, acum în vârstă de 16 ani, pornește spre Chinon.
incercand sa ajunga la Delfinul Carol care hotărăște să o pună la încercare.
Fata îl recunoaște „după un semn” și îi dezvăluie patru profeții. Teologii i-i
verifica buna credinta , moasele i-i verifica virginitatea , si i se acorda
incredere, un steag de lupta si o escorta ! Profetiile o dadeau pe Ioana
drept salvatoarea de sub jugul Angliei ! Tanara se face ascultata de osteni,
si se pune in fruntea aparatorilor Oleansului asediat de englezi. Istoria
vremii spune ca a respins asediul , descoperiri recente spun ca englezii,
satui de nereusite, au ridicat de unii singuri asediul ! Faima tinerei fecioare
au urcat spre slavi !



Ioana i-l convinge pe Carol, devenit rege , ca este momentul eliberarii cetatii
Reims ! sfatuitorii regelui i-i spun contrariul, regele tergiverseaza, vin si primele
insuccese pentru Ioana, si anturajul lui Carol decide ca Ioana trebuie eliminata !
avea prea mare popularitate si nu toate profetiile ei se adevereau !

In 1430 Ioana cade prizoniera , Carol nu se straduieste s-o elibereze, Ioana
incearca o evadare esuata , Universitatea din Paris o acuza de erezie si o
condamna la ardere pe rug ! Aici istoria devine confuza ... se zice ca ar fi
semnat un act de "abjurare" , recunosterea vinovatiei de erezie ( negarea
dogmelor oficiale), si la 30 mai 1431 este executata in fata unei multimi
de gura casca.



Dupa cat de expeditiv a fost "procesul", doar 7 zile, as inclina sa dau crezare
afirmatiei ca, la fel ca mai toate procesele de erezie ale vremii, si acesta a fost
o inscenare ! Motivele par marunte , dar orgoliile regale si interesele Bisericii
erau de regula mari si orice uzurpare a lor , cu sau fara voie, era pedepsita
drastic !
(wiki)

Procesul lui Ludovic al XVI-lea



Ludovic al XVI-lea a aparținut Casei de Bourbon. A domnit in Franta din 1774
ca „rege al Franței și al Navarei”, iar după Constituția din 1791 ca „rege al
francezilor”, până la abolirea monarhiei în 1792. A fost căsătorit cu Maria
Antoaneta de Habsburg și a avut patru copii.

A urcat pe tron in 1774 dupa ce tatal si bunicul sau, inspecial, au adus
in pragul falimentului finantele tarii ! Sa fim intelesi , banii pe care i-au
imprumutat in numele coroanei i-au cheltuit pentru minunatele comori
arhitecturale ale epocii si pentru un lux orbitor considerat ca scandalos !
Evident ca greutatea acestei poveri financiare a cazut cu deosebire pe
umerii micii burghezii in ascensiune intr-un proces in care feudalismul
i-si traia ultimul secol iar burghezia devenise constienta de forta sa
economica ! Ludovic ... a facut ce-a putut ! a dat treburile statului in
maini capabile dar depasite de amploarea dezastrului ! germenii unui
viitor conflict social de amploare se vedeau peste tot !

In 1789 sub presiunea crizei si in cautarea unei solutii Ludovic a acceptat
Convocarea Starilor Generale ... in care burgezia era intens reprezentata si
care s-a dovedit ca a cerut si impus reforme greu de conceput intr-o Monarhie
Absoluta cum era Franta ! A fost inceputul sfarsitului Monarhiei ! au aparut
forme noi de reprezentare, in 1791 s-a adoptat Constitutia, care a transformat
monarhia intr-una Constitutionala ! regele a primit o noua titulatura ... de
"regele francezilor" ! nu l-au alungat dar i-au pornit clepsidra ! Regele si
familia sa au incercat sa parasesca Parisul gest interpretat de multime ca
fuga de o iminenta judecata ! La 10 august 1792 multimea a atacat si ocupat
Palatul Tuillerie , resedinta regala , monarhia a fost suspendata iar o luna
mai tarziu , Conventia Nationala a abolit-o !



Ludovic a fost intemnitzat la inchisoarea Temple , in asteptarea judecarii sale
pentru inalta tradare ! insasi formularea "cetateanul Ludovic judecat pentru
inalta tradare" spunea limpede ca soarta i-i fusese pecetluita ! La 15 ian 1793
Conventia l-a declarat vinovat si a fost executat o saptamina mai tarziu !
Revolutia Burgheza din Franta invinsese ! obtinuse succesul considerat ca
decisiv ... istoria avea insa sa dovedesca ca Franta mai avea sa mai parcurga
un drum de 50 de ani pana in 1848 pana cand sa poata fi considerata ca ...
Republica Burgheza !
(infocultural)

Afacerea Dreyfus



Afacerea Dreyfus a fost un scandal juridic şi politic care a afectat Franţa de la
finele secolului al XIX-lea şi a produs sciziuni majore în opinia publică. Începută
ca o banală afacere de spionaj, chestiunea a degenerat într-un exemplu
elocvent de eroare judiciară cu greu corectată, care se va transforma şi
într-un simbol universal al nedreptăţii.

Republica moderată franceză din perioada 1879-1899 traversa o serie de
crize. Pe fondul dezastrelor militare din 1870-71, crizei economice din anii
’80, crahului financiar de la Uniunea Generală, scandalului din Panama,
valului de atentate anarhiste si asasinarea preşedintelui Sadi Carnot ,
sentimentul de nesiguranţă a crescut simţitor. Pentru a contracara îndoielile
si umilinţele, din dorinţa revanşei şi a restabilirii ordinii, regimul republican
s-a reorientat către un naţionalism agresiv în care îşi face loc printre altele şi
antisemitismul, întărit de scriere de tipul pamfletului virulent “La France juive”.



In 1894 , Generalul Auguste Mercier, ministrul de război, ordonă comandantului
Hubert Henry elaborarea unui dosar despre căpitanul Dreyfus, în esentă alcătuit
din date eronate, care este apoi trimis ilegal judecătorilor fără a da de ştire
apărării. Nimeni de la statul major nu avea competenţe în grafologie, cu
toate acestea Dreyfus a fost scos ţap ispăşitor. Cercul suspecţilor a fost sumar
restrâns la un suspect stagiar şi artilerist, care pe lângă religie mai era şi de
origine alsaciană, avantajat deci în carieră de cunoaşterea limbii şi culturii
germane. Mai mult, Dreyfus era în acel moment singurul ofiţer evreu
admis recent de statul major.

Pe 22 decembrie, Alfred Dreyfus a fost judecat pentru înaltă trădare de către
consiliul de război al guvernului militar de la Paris, care îl decade din drepturi
şi îl condamnă la deportarea în Insula Diavolului din Guyana.

După ce a iniţiat în “Le Figaro” o campanie de presă imediat înăbuşită de
redactorul-şef, Emile Zola a publicat pe 13 ianuarie 1898 în “L’Aurore” o
scrisoare deschisă adresată presedintelui Felix Faure intitulată “J’accuse..!”,
în care atacă virulent statul major pentru fapta comisă împotriva lui Dreyfus
fără niciun fel de dovezi. Zola a fost condamnat la un an de inchisoare si o
uriasa amenda ! Dreyfus a fost reabilitatat in 1906 si reintegrat in armata !
(historia)

Marea Teroare - URSS 1936-1938



Imediat după decesul lui Vladimir Lenin a început lupta pentru putere în
interiorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În cele din urmă, Stalin
reușește să preia puterea, dar izbucnește un „război civil”, între Stalin și
rivalii săi. ”Marea Teroare” a însemnat o serie de procese politice îndreptate
împotriva rivalilor săi, alături de execuții, pentru insubordonare și percheziții.
Între 1936 și 1938, intre 700,000 – 1.2 milioane de oameni și-au pierdut viața.

Stalin a initiat trei valuri de procese politice care avea ca scop sa creeze in
ochii natiunii o imagine de legalitate mascand in fapt crancena lupta pentru
putere intre urmasii lui Lenin ! Primul val : Grigory Zinovyev, Lev Kamenev,
Ivan Smirnov au fost acuzați de trotskyzm, adepti ai lui Lev Trotsky , evreu
si el, fugit si stabilit in Mexic ! Al doilea val : G.L. Pyatakov, G.Y. Sokolnikov,
L.P. Serebryakov si Karl Radek. Al treilea val : Nikolay Bukharin și Aleksey
Rykov, Sergei Kirov. N.N. Krestinsky și Yagoda , toti au fost acuzati de
Procurorul Sef Andrey Vyshinsky, si condamnati la moarte fara posibilitate
de apel.

Stalin a dus o batalie de consolidare a puterii sale in toate republicile URSS !
Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor , a fost una
dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă,
cu un număr de morți estimat la 3.5 - 5 milioane. Stalin a ordonat doi ani la
rand confiscarea recoltelor celor care au respins Colectivizarea ! populatia a
murit literalmente de foame !

Deabia in martie 1953 , l-au ajuns pe Stalin blestemele ! a facut o meningita
si a murit "jelit" la ordin in mitinguri de doliu, toate tarile Comuniste afiliate !
(wiki,rador)

Iisus din Nazareth



Isus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul
ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul,
și a fost răstignit pe cruce la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea
lui Ponțiu Pilat.

Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei) sau Isa al-Masih (Isus Hristos),
Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah și este
cinstit și respectat de către musulmani. De asemenea Coranul menționează și
o a doua venire a lui Isus, în strânsă legătură cu sfârșitul lumii sau judecata
ei și anume Isus se va reîntoarce drept ajutor al lui Mahdi.

Arestarea lui Iisus a avut loc în Grădina Ghetsimani, imediat după Cina cea
de Taină, fiind un moment cheie al Patimilor. Trădat de Iuda Iscarioteanul
printr-un sărut și identificat în fața gărzilor Templului sau a soldaților, Iisus
a fost arestat noaptea într-o acțiune secretă. Acest eveniment a declanșat
procesul rapid în fața Sinedriului, condamnarea sa și, ulterior, execuția de
către romani.

Procesul lui Iisus din Nazaret judecat de prefectul roman Pontiu Pilat a
marcat atât de mult cultura occidentală încât a făcut din data nașterii sale
anul 1 al calendarului nostru. Faptul că a avut loc un proces judiciar, după
toate canoanele/regulile juridice ale timpului, constituie în sine un mesaj
civilizațional fondator. Apoi, judecata lui în cele din urmă de un tribunal
roman, adică de reprezentanții oficiali ai „inventatorilor” dreptului în sens
occidental, desfășurarea sa, încercările disperate ale magistratului de a
respecta legea, replicile, subterfugiile procedurale la care se recurge și
întrebarea esențială rămasă pururea fără răspuns ... ce este adevărul ?

Condamnarea lui Isus, sub presiunea mulțimii și în interesul menținerii ordinii
publice și, în fine, inaugurarea noii căi a justiției, care se va impune peste
timpuri printr-o eroare judiciară evidentă, conștient acceptată și cu valoarea
de avertisment permanent pentru cei chemați să împartă dreptatea.
(juridice)

Procesul Maimutelor



10 Iulie 1925, la Dayton, Tennesse, Statele Unite, marcheaza inceputul unui
eveniment juridic care avea să facă vâlvă în toată lumea: procesul lui John
Thomas Scopes sau, așa cum a rămas el cunoscut în istorie „procesul
maimuțelor“.

Dupa 1920 in SUA , mulți dintre adepții religiei de altădată vedeau un pericol
în răspândirea ideilor lui Darwin și a teoriei lui evoluționiste. De teamă ca
aceste noțiuni moderniste să nu pătrundă în unitățile de învățământ, fundamentaliștii,
care propovăduiau interpretarea "ad literam" a Bibliei, au trecut la acțiuni care
să ducă la adoptarea unor masuri legislative menite să stopeze răspândirea
ideilor evoluționiste.

In anul 1925, a fost adoptată Legea Butler, prin care „era interzis pentru orice
profesor în orice universitate și toate celelalte școli normale și școli publice ale
statului... să predea vreo teorie care neagă istoria creației divine a omului,
precum învață Biblia și de a învăța în locul acesteia că omul provine dintr-o
specie inferioară de animale“.



Trebuia găsit profesorul, care să încalce legea cu bună știință și să fie dispus
să facă față rigorilor unui proces. Acesta nu se lasă mult așteptat, fiind găsit
în persoana tânărului profesor de biologie, John Thomas Scopes , care a
recunoscut că la o lună după promulgarea legii, folosise la clasă un citat din
manualul de biologie, citat ce încălca amintita lege.

Pe 7 mai 1925, Scopes a fost arestat de polițiștii din Dayton, în urma unui
denunț. Atât fundamentaliștii cât și moderniștii vedeau în proces o cale de
a-și face cunoscute teoriile. Procesul care a urmat avea sa starneasca un
imens interes si sa adanceasca prapastia intre fundamentalistii bigoti si
lumea civilizata care luase nastere !

Procesul a durat 7 zile si a fost un circ al incoerentei si incompetentei de
ambele parti ! acuzatori si aparatori ! Pe 21 iulie 1925 s-a pronunțat verdictul.
După o deliberare de doar 9 minute, juriul l-a găsit pe John Scopes vinovat de
încălcarea legii Butler, iar judecătorul Raulston i-a aplicat o amendă de 100 de
dolari, pe care ziarul „Baltimore Sun“ a plătit-o în locul condamnatului.
Apărarea a introdus apel la sentință, la Curtea Supremă de Justiție din
Tennesse, pe motiv de neconstituționalitate a legii Butler.

Deși nu a acceptat motivele apelului, Curtea Supremă a casat sentința din
cauză că amenda de 100 de dolari a fost stabilită de judecătorul Raulston și
nu de Curtea de Juri, așa cum era legal. Procurorul-șef a acceptat sugestia
Curții de a înceta urmărirea penală și „a nu se mai continua acest proces
straniu“.

(historia)

Giordano Bruno (1600)



Giordano Bruno, născut Filippo Bruno, a fost un teolog și filozof umanist italian
din epoca Renașterii. Judecat pentru erezie , condamnat și ars pe rug de
Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității
universului, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de
victimă a obscurantismului.

Teoria panteistă a lui Giordano Bruno se bazează pe ideea că Dumnezeu nu
este o entitate separată sau transcendentă care guvernează universul din
exterior, ci mai degrabă sufletul lumii, o forță vitală imanentă prezentă în
toate lucrurile. Pentru Bruno, universul este infinit, etern și divin, coincidând
cu Dumnezeu însuși.

Giordano Bruno mai arată că universul este imobil, deoarece fiind infinit, nu
are unde să se miște, mișcarea nu se întâlnește decât în interiorul universului.
Fiind infinit, universul nu poate avea un centru sau îi putem fixa un centru în
orice punct al lui asa cum sustinea Biserica plasand Pamantul, creatia Domnului,
in centrul Universului.



Pentru aceste doua erezii care atacau insasi fundementele religiei, Inchizitia
l-a anchetat, torturat s refuzand sa-si renege afirmatiile, condamnat dupa
6 ani de ancheta, asa cum era si de asteptat , la moarte prin ardere pe rug.
(wiki)

Procesul de la Nurenberg



Procesele de la Nürnberg au constituit o serie de procese penale internaționale
desfășurate de Franța, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele Unite
împotriva conducerii Germaniei naziste învinse, pentru complotul și declanșarea
războaielor de agresiune împotriva mai multor state europene și pentru
atrocitățile comise împotriva populațiilor civile în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial.

Între 1939 și 1945, Germania nazistă a invadat numeroase state europene,
provocând doar în Uniunea Sovietică aproximativ 27 de milioane de victime.
În cadrul dezbaterilor Aliate privind sancționarea responsabililor naziști,
pozițiile oscilau între un proces-spectacol (susținut de Uniunea Sovietică)
și execuții sumare (propuse în Regatul Unit). În vara anului 1945, Franța,
Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele Unite au convenit instituirea unui
tribunal penal internațional ad-hoc, stabilit la Nürnberg, în Germania ocupată,
având Carta de la Nürnberg drept instrument constitutiv. Aceasta nu era un
tratat multilateral în sens clasic, ci un acord interguvernamental cu caracter
normativ, menit să stabilească competența tribunalului, arhitectura procedurală
și categoriile de infracțiuni aflate sub jurisdicția sa.

Între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946, Tribunalul Militar Internațional
(TMI) a judecat 22 dintre cei mai importanți membri ai conducerii politice,
militare și economice ale celui de-Al Treilea Reich, precum și șase organizații
naziste. Obiectivele tribunalului depășeau sfera strict penală: TMI urmărea
reconstituirea unui corp probatoriu ireproșabil privind criminalitatea regimului,
o pedagogie istorică adresată societății germane înfrânte și demantelarea
legitimității elitei germane tradiționale, responsabilă de proiectele agresive
ale Reichului.

În verdictul său, TMI a adoptat poziția acuzării, calificând crima de agresiune
— definită la Nürnberg ca „complotul și purtarea unui război de agresiune” —
drept „crima internațională supremă”, întrucât „cuprinde în sine răul acumulat
al tuturor celorlalte crime”.
(wiki)

Judecata de apoi



Conform credințelor creștine, Judecata de Apoi sau Ziua Domnului este ziua
în care Isus Hristos va judeca toți oamenii care au trăit vreodată. Ea va urma
Învierii Morților și celei de-a doua veniri a lui Isus Hristos . Această credință a
inspirat numeroase opere de artă pe această temă.

Religia Crestina este o religie a fricii ! crediciosul este adus la supunere totala
prin amenintarea cu Judecata de apoi ! cea care imparte omenirea in buni si rai,
care-i trimite pe unii spre campiile insorite ale Raiului si pe ceilati catre Focul
nestins al Gheenei !

Judecata de apoi este departe de a fi un proces ! este mai degraba o
amenintare generica , un fel de Bau Bau al copilariei noastre !
(wiki)

Martin Luther (1521)



Istoricii l-au descris ca fiind procesul care a dus la nașterea lumii moderne.
În fața împăratului Sfântului Imperiu Roman și a Dietei de la Worms, în
primăvara anului 1521, așa cum a remarcat biograful lui Luther, Roland H.
Bainton, „trecutul și viitorul s-au întâlnit”. Martin Luther și-a apărat cu curaj
atacurile scrise la adresa credințelor catolice ortodoxe și a negat puterea Romei
de a determina ce este bine și ce este rău în materie de credință. Rămânând
neclintit în interpretarea sa a Scripturii, Luther a oferit imboldul pentru Reformă,
o mișcare de reformă care avea să împartă Europa în două regiuni, una
protestantă și una catolică, și care avea să pregătească scena pentru războaie
religioase care aveau să continue mai bine de un secol, fără a se încheia până
la Pacea de la Westfalia din 1648.

Pe 10 decembrie 1520, Martin Luther și câțiva dintre susținătorii săi
universitari s-au adunat la Poarta Elster din Wittenberg, unde diverse lucrări și
documente teologice din Roma au fost așezate într-o grămadă și arse si ele.
Luther însuși a aruncat bula papală în flăcări. „Din moment ce mi-au ars
cărțile, le ard și eu pe ale lor”, a spus el.

Pe 6 mai 1521, o versiune finală a Edictului de la Worms, pregătită de
Aleander, a fost înaintată Dietei. În cele din urmă, a fost semnat de împărat
pe 26 mai. Edictul îl numea pe Luther „reînviator al ereziilor vechi și
condamnate” și „inventator al altora noi”. Acesta cerea arderea cărților sale
și confiscarea proprietăților sale. Îl izola de biserică, cerea arestarea sa și
interzicea oricui să-l adăpostească sau să-l sprijine. În cele din urmă, avertiza
că oricine îndrăznește să se opună direct sau indirect acestui decret... va fi
vinovat de crima de lese majeste și va atrage indignarea noastră gravă,
precum și fiecare dintre pedepsele menționate mai sus.
(ft)

Procesul lui Galileo (1633)

„Dragul meu Kepler, ce ai spune despre învățații de aici, care, plini de
încăpățânarea aspidei, au refuzat cu tărie să arunce o privire prin
telescop? Ce să înțelegem din asta? Să râdem sau să plângem?”
- Scrisoare lui Galileo Galilei către Johannes Kepler

În procesul lui Galileo Galilei din 1633, două lumi intră în conflict cosmic.
Lumea științei și umanismului lui Galileo se ciocnește cu lumea scolasticii
și absolutismului care deținea puterea în Biserica Catolică. Rezultatul este
o tragedie care marchează atât sfârșitul libertății lui Galileo, cât și sfârșitul
Renașterii italiene.

Galileo Galilei s-a născut în 1564 - același an în care s-a născut Shakespeare
și a murit Michelangelo. Încă de la o vârstă fragedă, Galileo și-a arătat
abilitățile științifice. La vârsta de nouăsprezece ani, a descoperit izocronismul
pendulului. La vârsta de douăzeci și doi de ani, inventase balanța hidrostatică.
La vârsta de douăzeci și cinci de ani, Galileo și-a asumat primul post de lector
la Universitatea din Pisa. În câțiva ani, Galileo și-a câștigat o reputație în
întreaga Europă ca om de știință și lector excelent. În cele din urmă, avea
să fie recunoscut drept părintele fizicii experimentale. Motto-ul lui Galileo
ar fi putut fi „urmați cunoașterea oriunde ne duce ea...”.



Descoperirea telescopului de către Galileo în 1609 i-a permis să-și confirme
credințele în sistemul copernican și l-a încurajat să prezinte argumente publice
în favoarea acestuia. Prin intermediul unui telescop amplasat în grădina din
spatele casei sale, Galileo a văzut Calea Lactee, văile și munții lunii și -
relevant în special pentru gândirea sa despre sistemul copernican - patru
sateliți care orbitează în jurul lui Jupiter ca un sistem planetar în miniatură.
Galileo, un bun catolic, a adus „mulțumiri infinite lui Dumnezeu pentru că a
fost atât de amabil încât să mă facă singur primul observator al minunilor
ținute ascunse în obscuritate în toate secolele anterioare”. Galileo a început
să vorbească despre observațiile sale la cine și în dezbateri publice la Florența,
unde a preluat un nou post.

Galileo a adoptat teoria lui Nicolaus Kopernikus care plasa Soarele in centru
sistemului nostru planetar , si si-a confirmat-o prin obesrvatiile asupra
minisistemelor planetare ale lui Jupiter si Saturn. Teoria sa cosmologica
venea in flagrant conflict cu cea Geocentrica a Bsericii Catorice si in ultima
instanta cu cea creationista asa ca un conflict deschis era iminent !
In 1616 ajunge in atentia temutei Inchizitii care-l ancheteaza in baza scrisorilor
sale catre alti astronomi ai vremii, i-i interzice propagarea ideilor sale in
public , fara a-l acuza insa deschis !



In 1629 Galileo scrie cartea sa de capatai, o istorie a conceptului sau planetar,
scrisa pe mai mult de 500 de pagini ! Cartea nu a ramas fara ecou nici in lumea
stiintifica a vremii dar nici la Inchizitie ! tiparita in 1632 ea se raspandeste rapid !

Papa a pus în mișcare aparatura Bisericii. A numit o comisie specială pentru
a investiga cazul Galileo. Cardinalul Riccardi, principalul licențiator, a fost
aspru mustrat. Ciampoli a fost exilat în posturi obscure, fără a se mai întoarce
niciodată în Roma. Papa a predat problema Inchiziției. Opt zile mai târziu,
Congregația Generală a declarat – ceea ce avea să fie un șoc pentru Galileo ,
că acesta a încălcat (așa-numita) interdicție din 1616 împotriva predării,
susținerii sau scrierii despre teoria copernicană. Galileo a fost trimis in fata
unui juriu de 10 inalti prelati, in fata caruia , pentru a-si apara viata a
recunoscut formal ca teoria sa era gresita !

Renunțarea lui Galileo la copernicanism se încheia cu cuvintele: „Afirm, prin
urmare, pe conștiința mea, că nu susțin acum opinia condamnată și nu am
mai susținut-o de la decizia autorităților... Sunt aici în mâinile voastre - faceți
cu mine ce doriți.”
(trials)

Rascoala de pe Bounty (1792)



Adevărata poveste a revoltei de pe Bounty din 1789 este mult mai complicată
decât sugerează versiunile cinematografice ale evenimentului, care au subliniat
cruzimea gratuită a căpitanului navei, William Bligh. Drama psihologică care s-a
desfășurat în Mările Sudului, avându-i în rolurile principale pe Bligh, disciplinarul
eficient, și pe secundul său, sensibilul și mândru Fletcher Christian, a dus,
printre altele, la: una dintre cele mai uimitoare isprăvi de navigație din istoria
maritimă, fondarea unei așezări britanice care continuă să existe și astăzi și
o curte marțială în Anglia care a răspuns la întrebarea care dintre cei zece
răzvrătiți capturați ar trebui să trăiască și care ar trebui să moară, pentru
acțiunile lor.

Până în 1786, Bligh a obținut comanda propriei nave, Britannia, și l-a angajat
ca tânăr marinar apt pe Fletcher Christian, un bărbat în vârstă de douăzeci și
trei de ani cu legături cu familia extinsă Bligh. Pe 20 august 1787, locotenentul
Bligh a preluat comanda navei Bounty. Când a început să echipeze și să o
echipeze pe navă, una dintre primele persoane pe care le-a recrutat a fost
Fletcher Christian.

In 1788 , Bounty ajunge in Tahiti ! dupa mai bine de 4 luni de navigatie !
Tahiti s-a dezvaluit ca raiul pe Pamant ! abundenta de fructe exotice ,
femeile locale care se ofereau , au relaxat disciplina echipajului in sanul
caruia se infiripase deja ideia de a ramane acolo ! Bligh a incercat sa se
impuna prin forta si ca rezultat 3 membrii ai echipajului au fugit cu arme
si munitii furate de pe corabie. Fugarii au fost urmariti , prinsi , biciuiti si
inchisi pe nava , cu promisiunea ca nu vor fi deferiti Curtii Martiale.

Intre capitan si secundul sau a izbucnit o cearta pe tema regimului pedepsei
celor 3 detinuti. Echipajul s-a rasculat si un grup masiv a parasit nava.
Bligh a decis sa parasesca Tahiti , cu un chipaj redus , profitand de apele
linistite. Echipajul a fost acuzat de furt si colaborare cu fugarii , asta a dus
la o revolta , si arestarea capitanului sub conducerea secundului ! Fletcher
impreuna cu 16 membrii ai echipajului au abandonat nava si au fugit !
In 1790 , Amiralitatea a trimis o nava de razboi cu 24 de tunuri cu misiunea
de a readuce acasa Bounty ! Fugarii sunt prinsi, dar pe drumul de intoarcere 6
dintre ei evadeaza ! restul de 10 aveau sa ajunga in fata unei Curti Martiale !
Dintre cei 10 , 4 oameni aveau sa fie disculpati , intre ei si Capitanul Bligh,
iar restul de 6 condamnati la moarte prin spanzurare !
(ft)

Complotul Prafului de Pusca

Puține procese au rezistat mai bine testului timpului decât procesele de
trădare ale Complotului Prafului de Pușcă din 1606. Chiar și astăzi, focuri de
tabără sunt aprinse în semn de sărbătoare în toată Anglia pe 5 noiembrie,
Ziua lui Guy Fawkes, ziua în care, în 1605, unul dintre complotiștii Complotului
Prafului de Pușcă, Guy Fawkes, a fost descoperit ascunzându-se în pivnița de
sub Palatul Westminster, unde intenționa a doua zi dimineață să aprindă un
stoc mare de praf de pușcă - când Regele James, Regina Ana și Prințul Henry
urmau să participe la mult amânata sesiune de deschidere a Parlamentului.

Complotul Prafului de Pușcă și procesele care au urmat pot fi înțelese doar
în contextul vremii. O perioadă în care catolicii englezi s-au confruntat cu
persecuții crude din partea autorităților protestante. O perioadă în care
speranțele catolice de intervenție externă din partea Spaniei sau a altor
națiuni catolice au fost spulberate. O perioadă în care o bandă de extremiști
catolici ar fi putut decide că merita riscul să atace Parlamentul, și pe Rege
odată cu el.



Guy Fawkes a fost interogat de autorități, inclusiv de regele James. Când
regele l-a întrebat pe „Johnson” cum a putut „să compună o trădare atât
de hidoasă”, Fawkes a răspuns că o boală periculoasă necesita un remediu
disperat. Toti cei 8 complotisti au fost condamnati la moarte !
(ft)

Lincoln Conspiracy Trial (1865)



Fiecare școlar american află povestea tragică a asasinării președintelui
Abraham Lincoln, exact când lungul coșmar al Războiului Civil se apropia
de sfârșit. Ei știu despre împușcătura trasă de John Wilkes Booth în creierul
marelui președinte în timp ce urmărea spectacolul „Vărul nostru american”
la Teatrul Ford pe 14 aprilie 1865. Ei știu despre saltul dramatic al lui Booth
din loja prezidențială pe scenă, strigătul său în timp ce alerga „Sic Semper
Tyrannus!”, evadarea sa călare și propria moarte prin gloanțe douăsprezece
zile mai târziu într-un hambar din Virginia în flăcări.

Mult mai puțini americani știu însă că fapta malefică a lui Booth a făcut parte
dintr-o conspirație mai amplă a simpatizanților confederați - o conspirație
ale cărei ținte îi includeau pe vicepreședintele Johnson și secretarul de stat
Seward și care avea ca scop destabilizarea întregului guvern federal. Si mai
puțini americani cunosc încă fascinanta poveste a procesului a opt dintre
conspiratori în fața unei comisii militare special numite la Washington.

Cam în același timp în care Booth a tras focul de armă fatal, doi bărbați bine
cunoscuți de Booth, Lewis Powell și David Herold, s-au apropiat de casa din
Washington a secretarului de stat William Seward, unde secretarul zăcea
imobilizat la pat din cauza unui recent accident de trăsură. Ajungând în
sfârșit la secretar în patul său, Powell a strigat: „Sunt nebun, sunt nebun!”
l-a înjunghiat de mai multe si a coborât în ​​fugă scările și a descoperit că
colegul său de conspirație, David Herold, fugise deja de la locul faptei .

Alti conspiratori au atacat casele VicePresedintelui si a celabrului General
Ulyses Grant, Ministru al Apararii ! Catre noapte , conspiratoaii s-au reunit
o carciuma din Surratsvile de unde au plecat catre sud. Cautarea atentatorilor
s-a dezlantuit la mai putin de 6 ore ! si 4 zile mai tarziu 3 dintre conspiratori
au fost arestati ! alti 3 au fost arestati curand ! Un singur conspirator John
Durrat a resuit sa scape si sa fuga spre Egipt !



A fost constituit un Tribunal Militar care avea sa ancheteze prizonierii si
sa descopere itzele unui complot care ducea la Jefferson Davies si pana
in Canada. Vinovatia celor 8 era dovedita ! dar s-au relevat o multime
de alte implicari in sprijinirea conspiratorilor ! Doar 4 dintre conspiratori
au fost condamnati la moarte prin spanzurare iar restul la munca silnica
pe viata !
(ft)