
În Munții Tatra din sudul Poloniei trăiesc români care au emigrat acolo în
urmă cu sute de ani. În pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele
mai puțin cunoscute grupări românești, nu și-au uitat obiceiurile.
Goralii din Polonia trăiesc azi în jurul orașelor Zywiec, Zakopane și Nowy
Sacz. Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfățișarea și firea lor îi dau de
gol: nu sunt slavi, ci ROMÂNI! În fapt, goralii sunt urmașii păstorilor valahi
din Transilvania care au practicat transhumanţa încă din secolul XII.
Pe la 1600, actele poloneze aminteau existența a peste 500 de sate
românești, parte a acestora fiind locuite de urmașii lui Dragoș Vodă prin
nepoții săi, Drag și Sas. Păstorii români au populat în Polonia culmile
munților, aducând cu ei civilizația Carpaților și învățându-i pe polonezi
să trăiască la munte. Azi, tot ce se păstrează în Polonia drept tradiție a
muntelui, păstoritului, lemnăritului sau plutăritului este o moștenire
româno-valahă.
Spre deosebire de muntenii noștri, goralii polonezi de azi își păstrează
tradițiile cu smerenie. În curtea fiecărei pensiuni turistice luxoase (zona
este de prim rang în domeniu), se păstrează și vechea căsuță de lemn
moștenită din bătrâni, utilată complet în stil ancestral și uluitor de apropiat
de ceea ce numim tipul tradițional: totul, începând de la laiți și până la
țoluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de satul transilvănean de odinioară.
Goralii știu că sunt români, se proclamă ca atare (cu mândrie), iar cel mai
celebru grup folcloric din acei munți se numește, în traducere, „Capela
Valahă”, și e condus de violonistul Zbyszec Walach. Unele mâncăruri sunt
„ca pe la noi”, brânza se identică cu cea din Transilvania, iar țuica (la gust
și ca metodă de preparare) este aceeași ca horinca noastră.
Goralii s-au stabilit acolo între veacurile XII-XVI, ultimul sat românesc fiind
întemeiat în 1509. Cauzele primelor veniri ar fi fost condițiile grele din Ardeal,
lipsa de pășuni și faptul că românii erau luptători de elită, fideli polonezilor.
Fără a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit în
lupte, fapt pentru care erau răsplătiți cu drepturi și pământuri. Azi, valahii
din Carpații polonezi sunt în întregime slavizați și mai păstrează doar câteva
cuvinte păstorești sau nume de munți, ape și sate. În cărțile de telefon poți
găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe biserici vechi, deși catolice azi, încă
mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele și mobilierul acestora
sunt tipic românești. Ultima „infuzie” cu iz românesc a intrat in sudul Poloniei
dupa cel de-al doilea război mondial, când o mare parte a comunităților
poloneze din Maramureș și Bucovina s-au repatriat. Aceștia au adus în zona
Zakopane limba română sau obiceiurile din zonele amintite, inclusiv celebra
pălincă de Maramureș.
Goralii polonezi sunt asimilați perfect în țara gazda dar, deși reprezintă un
procent foarte scăzut în rândul polonezilor, ei se diferă foarte mult de aceștia
iar imaginea lor este cunoscută și apreciată în toată Polonia. În Polonia, goralii
sunt asimiliați cu eroi, cu oameni liberi ai munților. Datorită faptului că își
păstrează cu sfințenie tradițiile, goralii constituie o puternică concurență pe
piața agroturismului montan. Nu rareori, românilor le este dat să audă, de la
turiștii străini: „păi astea le-am văzut și în Polonia, și încă mai bine păstrate!”
Iacob Gheorghe - fb