Expeditiile VikingilorVikingii au fost un popor nordic de navigatori din sudul Scandinaviei, care de
la sfârșitul secolului al VIII-lea până la sfârșitul secolului al XI-lea și-au lăsat
amprenta ca pirați, calatori, comercianți și coloniști în mare parte din Marea
Britanie și pe continentul european. Reputația lor înfricoșătoare de jefuitori
fără milă dezminte faptul că vikingii, care provin din zone cunoscute acum ca
Norvegia, Suedia și Danemarca, erau navigatori și navigatori experți și pionierii
călătoriilor oceanice. Au călătorit până în Marea Mediterană, Africa de Nord și
Orientul Mijlociu. Dar faima lor si-o datoreaza explorarii apelor Atlanticului și
descoperirea Americii de Nord pentru care sunt celebrați în mod special.
Epoca vikingă a fost perioada din Evul Mediu când un număr mare de scandinavi
și-au părăsit țara natală din Danemarca, Norvegia și Suedia pentru a-și căuta
avere în altă parte. În jurul anilor 793–1066 d.Hr., acești nordici, sau vikingi,
au întreprins raiduri pe scară largă, colonizare, cucerire și comerț în întreaga
Europă. Au început cu incursiuni pe siturile de coastă din Insulele Britanice.

Poporul nordic s-a stabilit mai întâi în Insulele Britanice și Irlanda. Expansiunea
vikingă a fost condusă de creșterea orașelor și mănăstirilor bogate de peste
ocean și a regatelor slabe. Primele raiduri in Scotia dateaza din anul 794 iar
un an mai tarziu Insulele Hebride.
Din Scoția, vikingii s-au aventurat mai spre vest. Îndrăzneții nordici s-au
stabilit in Insulele Feroe în secolul al IX-lea sau al X-lea. Insulele au fost
convertite oficial la creștinism în jurul anului 1000 d.Hr. și au devenit parte
a Regatului Norvegiei în 1035.
Potrivit „Landnámabók”, un manuscris medieval islandez, Naddod, unul dintre
primii coloniști din Insulele Feroe, a descoperit Islanda în secolul al IX-lea.
Primul colonist permanent din Islanda este de obicei considerat a fi fost o
căpetenie norvegiana pe nume Ingólfur Arnarson. Se pare că acesta le
poruncește oamenilor săi, poate sclavilor săi, să-și ridice stâlpii înalți ai
asezarii. Conform tradiției, Arnarson și rudele lui au fondat Reykjavík în 874.

Erik cel Roșu a condus un contingent de 14 nave vikinge și, în cele din urmă,
a ajuns la uscat în partea de sud nelocuită a Groenlandei. Din 986, coasta de
vest a Groenlandei a fost colonizată de islandezi și norvegieni. Ei au format
trei așezări – cunoscute sub numele de Așezarea de Est, Așezarea de Vest și
Așezarea de Mijloc – pe fiordurile din apropierea vârfului cel mai de sud-vest
al insulei.
În timp ce expansiunea vikingă este asociată în mare parte cu nordul Europei
și cu Atlanticul de Nord, poporul nordic a colonizat și o mare parte din restul
Europei. De exemplu, numele Normandiei în Franța denotă însuși originea sa
vikingă, de la „Northmannia” sau „Țara nordicilor”. Ducatul Normandiei a fost
creat pentru liderul viking Rollo după ce acesta asediase Parisul. Statuile lui
Rollo pot fi văzute în toată regiunea.
Navele vikinge au folosit râurile largi și adânci ale nordului Germaniei pentru
a facilita jefuirea orașelor antice romane Köln, Bonn, Xanten, Trier și, de
asemenea, orașul imperial Aachen.
Dovezi palpabile ale prezenței varangiene în Italia sunt așa-numitele pietre
runice din Italia, trei sau patru pietre runice varangie din Suedia secolului al
XI-lea, care vorbesc despre războinici care au murit în Langbarðaland („Țara
lombarzilor”), numele vechi nordic pentru Italia.
(msn)